Lost in China

 

Calatoria mea va avea ca scop participare la doua Campionate Mondiale de triatlon.  In cele 29 de zile in care o sa fiu departe de casa, ma voi opri in Canada – Mont Tremblant pentru 14 zile unde urmeaza sa iau startul la Ironman 70.3 World Championship si apoi 15 zile in China – Weihai pentru ITU Long Distance World Championship.

In Canada voi participa impreuna cu Ioana, ea fiind prima romanca calificata la campionatul mondial de half ironman.

Urmatoarele 4 saptamani urmeaza sa fie cele mai grele doua curse din viata mea care insumate vor avea 5,9km inot, 210km ciclism si 41km alergare. Intre cei 48.000km pe care ii voi zbura, o sa strecor atat  antrenamente usoare ca sa nu ruginesc (astazi in Amsterdam in timpul escalei de 4ore am alergat 40’ in jurul aeroportului),  cat si sesiuni cheie de intensitate si sesiuni de recunoastere a traseelor de concurs.

Introducerea fiind facuta, voi incerca sa fac un update zilnic si sa va impartasesc experientele pe care le voi avea in aceasta calatorie.
Dupa campionatul mondial de Ironman 70.3 au urmat cateva zile ce recuperare activa cu cateva antrenamente usoare in Montreal, si apoi drumul spre China. Eram foarte incantat, prima data cand am avut ocazia sa calatoresc in aceasta tara, si sincer abia asteptam sa ajung la vreme mai calda, dupa racoarea din Canada.

Uhhh…….fast forward 44 de ore nedormite mai tarziu, si am ajuns pana in Yantai, China, total singur. Si prin asta nu vreau sa spun ca fara Ioana, ci fara bicicleta, care a fost pierduta de linia aeriana. Dupa indelungi discutii si asigurari ca imi vor trimite bicicleta direct la hotel, am luat un taxi catre hotel. Sistemul de plata este pre-pay, ca la cartela telefonica, asa ca i-am dat lui nenea banii cand m-am urcat in taxi. Am atipit de cateva ori in timpul drumului, si din cauza oboselii nu mi-am dat seama atunci cand am coborat ca am uitat/scapat portofelul in taxi. Nu au trecut nici 5 minute pana am realizat asta dar era prea tarziu. Taxiul il luasem de la aeroport, la o ora distanta de unde eram acum. M-am dus la gara, care era foarte aproape, sa vorbesc cu cei de la politie sa verifice camerele de supraveghere pentru a gasi masina si soferul dar….pauza. A fost un soc sa vad ca nimeni, dar nimeni, nici macar la info point in aeroport, politie sau banca nu vorbeste o boaba de engleza.

Nu aveam nici un ban ramas, cardurile erau tot in portofel, noroc ca pasaportul era inca la mine. Au urmat inca vreo 3 zile nedormite si state pe drum, cu tot bagajul dupa mine. Am atipit pe diverse canapele, dand declaratii la politie si interpol intr-o limba pe care nu o cunosc cu oameni care nu vorbesc engleza.

Intr-un final am reusit sa iau legatura cu organizatorii, care desi aveau de organizat un campionat mondial s-au mobilizat sa ma ajute si m-au cazat la un hotel partener la concurs. Dupa 3 zile in China Land in care am mancat smochine culese din copaci, am reusit intr-un final sa mananc decent si sa dorm intr-un pat!

Dar cum nici o minune nu dureaza mai mult de 3 zile, undeva pe miercuri eram scarbit de mix-ul constant de orez fiert, brocoli si peste prajit. Recunosc si nu imi e jena ca atunci cand am luat banii trimisi de Ioana, primul lucru pe care l-am facut a fost sa imi iau un bidon de cola, napolitane cu ciocolata si un big mac! Poate voi sunteti scarbiti, dar au fost cele mai bune lucruri pe care le-am mancat vreodata!!!

easy bike spin

easy bike spin

Pus pe picioare cu odihna multa si ceva mancare, am inceput antrenamentele pentru cursa de duminica. Vineri am luat kitul si am inceput sa imi pregatesc echipamentul. Cand imi curatam bicicleta, am observat pe furca din spate o crapatura. Am luat lanterna de la telefon si m-am uitat mai bine. What the hell?!! Aveam o gaura in furca. Nu era acolo cand am plecat din Canada, deci trebuie sa le multumesc tot minunatilor de la compania aeriana, care pe langa ca mi-au ratacit bicicleta, au reusit sa mi-o si nenoroceasca! Am vorbit cu Ioana despre asta si optiunile ei au fost 1 sa inchiriez un bike, 2 sa imi trimita bani sa imi iau un cadru nou, 3 sa nu iau startul. Intre timp am vorbit si la magazin in Bucuresti de problema ivita si recomandarea lor a fost sa inchiriez un bike.

swim course

swim course

Am avut niste certuri serioase cu Ioana pe tema asta cand i-am spus ca voi mesterii ceva la ea si voi concura asa. Nu a fost de acord datorita pericolului de a se rupe si a faptului ca urma sa concurez pe un traseu foarte tehnic. Dar vorba aia “nu te pune cu prostul ca are mintea odihnita” :) asa ca in scurt timp am venit cu o carpeala ca sa tina cat de cat crapatura sub control. Nu dau de detalii, dar sa spunem ca au fost implicate niste chopsticks!

Sambata am incercat sa ma deconectez de toate problemele pe care le aveam si sa ma focusez pe cursa. Am cautat in disperare ceva geluri si batoane, dar cum nu a fost un expo si magazinele din oras nu sunt specializate pe nutritie, m-am ales doar cu niste ciocolata cu orez. Am mentionat ca traseul are 145 de kilometri (4 inot, 120 bike, 21 alergare)?

Getting ready

Getting ready

De data asta nu am mai dormit prea mult pentru ca ma incercau tot felul de ganduri si griji. M-am trezit pe la 4.20 si am inceput sa ma pregatesc si sa adun toate ramasitele din Canada si le-am aruncat in bidoane pe post de nutritie. Un baton pe jumate mancat? Perfect! Niste prafuri cu electroliti amestecate? Sunt minunate! Se anunta o cursa si o zi spartanica!! La micul dejun singurul lucru pe care l-am putut manca a fost niste budinca pentru ca in rest aveam, la fel ca la cina fie legume, orez fiert, peste prajit…the usual.

Tranzitie

Tranzitie

Am ajuns la linia de start, nu ma simteam deloc bine si imi era foame de inebuneam. Tot ma imbarbatam ca nu mor o ora cat inot, si apoi la bicicleta am cateva sute de calorii diluate in apa, care o sa ma puna pe picioare. Stiam ca pretul asta il voi plati mai tarziu, dar totul pleaca de la cap (cum ar zice Dan Nistaroiu) asa ca incercam sa ma conving ca sunt doar emotii.

Pre race swim

Pre race swim

Primii 2000m i-am inotat cu primul grup in 27′, dar pe la 2700m parca am fost lovit in cap cu leuca. Mi sa facut rau, am vomat in apa si nu imi mai simteam bratele. Rapid am fost lasat in urma si restul inotului sa transformat intr-un cosmar. Sincer nu imi amintesc mare lucru din el!
Cand am ajuns pe plaja eram in extaz, si m-am dus glont catre bidonul cu zeama de pe bicicleta. Cateva inghitituri si I was good to go.
Desi abia m-am urcat pe bicicleta, era imposibil ca totul sa se schimbe in bine. Dupa doar 15km powermeter-ul mi-a murit subit: right sensor not detected….biiip- dead-. Cam atat cu planul meu de a ma tine de watti!
M-am ofticat, dar fara prea multe regrete am trecut rapid la old school fashion way. Restul cursei l-am mers asa cum am facut 10 ani, dupa cum m-am simtit. Incet, incet partea valonata sa terminat si a inceput catararea. Spre finalul ei, m-am ridicat in picioare ca sa imping mai cu forta, moment in care am auzit niste zgomote ciudate din spate. Uitasem!!! M-am speriat si imediat m-am asezat in sa, stiind ca furca spate este subreda si in doar cateva sute de metri urma o coborare foarte abrupta si tehnica (unde viteza maxima a fost de 84.4km/h).

Totul a mers relativ decent pana pe la km 70, cand am simtit cateva crampe in pociorul stang. Incepea sa ma bantuie acest picior, imi venea sa il tai! Dar acum stiam ca platesc pretul de la inotul chinuit si fara nutritie ca lumea. Timp de 25km m-am luptat cu senzatia de crampe, dar la km 95 au castigat batalia, blocandu-mi tot piciorul stang pe o portiune valonata pret de cate secunde. De acolo totul a mers mai incet ca pana atunci, ca sa ma asigur ca am situatia sub control si ca o sa imi revin pana la alergare.

Ajuns cu greu in tranzitie, I took my time si mi-am masat piciorul, am mancat un gel, dupa care am plecat in alergare cu un singur scop: sa dau tot ce pot si sa alerg pana cad jos din picioare.

Am inceput mai precaut primii 3km iar apoi am inceput sa cresc si sa am grija de nutritie. Doar 2 geluri aveam la mine, pe care trebuia sa le iau/dozez cu mare grija. Surprinzator recuperam repede terenul pretios pe care l-am pierdut la ciclism. Eram foarte fericit vazand ca recuperez pozitie dupa pozitie si ca piciorul nu ma supara!

Mare lucru nu imi amintesc din proba de alergare deoarece mi-am dat shut down si am alergat mecanic. Pot sa va spun doar ca cele 2 geluri le-am impartit in 4 (mancam jumatate si restul lasam langa bordura si luam in urmatoarea tura de alergare). Mai apoi pe la km 16 am simtit un junghi infiorator in cvadrivepsul stang, in urma caruia am cazut secerat. M-am speriat cumplit crezand ca am facut o ruptura musculara dar asa cum a venit asa a si trecut. Ciudat, dar nu am stat sa ma gandesc prea mult asa ca m-am ridicat si am inceput sa alerg usor cateva sute de metri si apoi hammer time again.

Ultimii 2km i-am alergat mancand pamantul pe principiul all or nothing sperand ca mai recuperez vreo pozitie. Cand ajuns la linia de finish eram atat de bucuros ca am terminat cu bine cursa care mi-a dat atat de mult de furca si care m-a pus la incercare inca de cand am aterizat in China!

Finish

Jumatate de ora am stat intins cu un prosop ud pe cap ca sa imi revin, asteptand in acest timp rezultatele oficiale. Cand s-au afisat rezultatele, am fost in egala masura foarte dezamagit dar si foarte fericit. Locul 4! Nu a fost o cursa extraordinara dar a fost o cursa in care am muncit enorm de mult si am tras pana in ultima clipa, ceea ce mi-a dat sperante la un rezultat bun. Sincer stiam ca puteam mai mult dar incercarile prin care am trecut m-am muncit mult si cu toate astea am fost la un pas de podium si am obtinut cel mai bun rezultat al carieirei mele de pana acum!

Phew! Am avertizat-o pe Ioana ca nu vreau sa vad orez o luna, si am fost foarte fericit ca in aeroport am gasit si eu in sfrasit niste mancare decenta! Am spart ultimii bani (fusesem foarte dramuit cu ei) pe o portie dubla de cartofi prajiti, o bere si niste prajituri!!!