Ganduri pentru prieteni.

Ce poate fi mai frumos in viata decat sa faci ceea ce iti place si sa mai si traiesi din asta? Din punctul meu de vedere, nimic in afara de fericire. Faptul ca profesia este aceasi cu hobbyul, este unul din putinele lucruri care iti ofera o mare multumire sufleteasca si iti aduce implinire personala.

Sunt fel si fel de activitati din care oamenii isi castiga existenta. Pentru unii muzica este profesia, pentru altii real estate-ul, altii adora si traiesc din pictura, dar mie imi place triatlonul.

Pana pe la varsta de 20 de ani, am mers la scoala, ma antrenam, dar si lucram. Am incercat fel si fel de job-uri. Am inceput cu descarcatul camioanelor de apa minerala, a urmat impartitul pliantelor pe strada, apoi am fost promoter in hyper marketuri la diverse companii. Pe toate acestea le-am incercat ca adolescent. Apoi am fost atat salvamar cat si pompier, dar nici una din aceste meserii nu mi-a adus fericire sau multumire sufleteasca.

Mereu am plecat de la premiza si am crezut ca ,,un om fericit este un om care traieste din pasiunea pe care o are.” Eu mi-am dorit, am visat sa fac asta si apoi am inceput sa lupt si sa iau decizii in directia aceasta.

La aproape 20 de ani, mi-am dat demisia din cadrul MAI, unde eram sergent major si ocupam functia de servant pe o masina de descarcerare, luand cea mai importanta decizie din viata mea de pana atunci. A fost o decizie luata exclusiv cu sufletul. Mi-am dat demisia si m-am hotarat sa imi dedic tot timpul triatlonului, iar pasiunea mea sa devina profesia mea.

A fost destul de greu la inceput, dar dupa putin timp au aparut si primele semne de multumire. A fost si este decizia care mi-a adus din punct de vedere profesional cea mai mare implinire si bucurie.

In decursul anilor am facut diverse schimbari in anumite directii: am schimbat competitiile, cluburile, diferite parteneriate, deoarece eram nemultumit. Sunt genul de om care niciodata nu m-am multumit cu putin si am luptat pentru mai mult.

Desi puteam sa ma multumesc cu situatia existenta, am luat decizii care m-au facut sa sufar pe termen scurt, dar care m-au facut mai puternic, pe termen lung si care m-au ajutat sa devin mai intelept si mai puternic. Dupa cum este si vorba: ,,ce nu te omoara, te face mai puternic”!

Consider ca un om e puternic in functie de caracterul pe care il are, de ceea ce isi doreste si ce reprezinta. Un om e puternic daca are curajul sa fie ceea ce isi doreste el sa fie, nu ceea ce ii spun sau ce doresc altii de la el sa fie.

Acum, vazut din exterior, poate ca pentru multi reprezint visul oricarui sportiv. Am rezultate bune, echipamentul pe care il folosesc este unul de invidiat, sunt sustinut de oameni minunati care au incredere in mine si in deciziile pe care le iau. Apoi mai am si prieteni de incredere.

Oare isi poate dori cineva ceva mai mult de atat?

Toate acestea au venit dupa ore, zile de indoiala in urma multor decizii grele pe care a trebuit sa le iau, dupa multi ani de munca si mii de ore petrecute la antrenament (pe vreme frumoasa dar si prin ploi de toamna sau prin ierni geroase si lungi).

Cand ma antrenez in conditii grele si neprielnice, ma ghidez dupa zicala: “lucrurile care dor te instruiesc si te fac mai bun”.

Niciodata nu mi-am pierdut speranta si motivatia incercand sa ajung la obiectivele indraznete pe care mi le-am propus. Secretul meu este ca mi-am dorit sa ma pot bucura de fiecare zi de antrenament si astfel mereu am impartit un tel in mici tinte si obiective pe care am vrut sa le ating incet, pas cu pas. Astfel, mereu mi-am atins tintele fixate cu o precizie de ceas elvetian, iar pasiunea pentru triatlon nu a scazut nici o clipa, ci din contra a crescut exponential.

Sunt un perfectionist in ceea ce priveste sportul, dar sunt si cel mai mare critic al meu. Mereu incerc sa duc la bun sfarsit orice antrenament pe care il am, indiferent cat de greu imi este, pentru ca stiu ca asta ma va ajuta in concurs.

Cand concurez este singurul moment in care sunt cu adevarat sincer cu mine insumi, deoarece atunci ma bazez doar pe fortele proprii. Atunci vad cu adevarat daca am fost constiincios si daca planul pe carel-am avut a fost cel mai bun. De multe ori nu ma uit la pozitia obtinuta ci la rezultatul si timpii realizati. Daca acestia sunt mai buni decat la ultima cursa, chiar daca imi aduc doar locul 4, 13 sau 19, sunt mult mai multumit decat daca as fi obtinut o victorie detasata, dar fara sa trag de mine si fara sa fii muncit mult anterior.

Nu sunt cel mai bun sportiv din lume dar mereu am fost serios, am perseverat in tot ceea ce am facut si de aceea am ajuns din ce in ce mai bun si sa ma clasez tot mai sus la concursurile la care am luat startul.  Indiferent de cum m-am simtit, cat de greu mi-a fost intr-un concurs sau de cate ori mi-a trecut prin cap sa abandonez acest lucru nu a devenit realitate. Eu nu concep abandonul ca o optiune atunci cand imi este greu sau sufar.

Cred ca factorul principal de autodepasire si de imbunatatire constanta tine de psihic. Atunci cand iti este greu : vrei sa te trezesti iar la 6 dimineata ? Vrei  sa o iei iarasi de la capat si sa te antrenezi /testezi in fiecare zi? Esti motivat sa acorzi atentie maxima zi de zi acelorasi lucruri, ca acum 3-4ani?

Daca ai aceasta forta, sigur poti sa reusesti sa devii ceea ce iti doresti!

Niciodata nu am cautat sa gasesc scuze pentru accidentarile si esecurile suferite. Mereu caut modalitati sa previn astfel de momente. Dar cand totusi se intampla, sunt mult mai tolerant la durere decat un om normal, deoarece sunt obisnuit deja cu durerea din timpul antrenamentelor. Durerea face parte din viata oricarui sportiv, devenind o a doua latura a acestuia si intr-un mod ciudat, o parte din ceea ce acesta iubeste el cel mai mult in sport.

Nu conteaza cu cine vorbesti – fie ca este un triatlonist sau un maratonist -, atunci cand iti povesteste despre o cursa nu iti spune niciodata cat de bine se simtea la inceputul acesteia, ci despre faptul ca dupa km 20-24 ceva a inceput sa il doara. Toti iti vor povesti despre acel moment de durere! Intr-un mod bizar, aceea este dependenta care te tine aproape si da puritatea curselor de anduranta si de aceea toti facem asta, pentru ca suntem curiosi cum vom reactiona in acel moment de durere.

Multa lume ma intreaba “de ce faci asta?” sau “de ce sacrifici atatea lucruri pentru ceea ce faci?”. Dar atunci cand iubesti cu adevarat ceea ce faci astfel de intrebari nu isi au rostul. Cand esti sportiv de performanta nu vorbesti cu alti colegi despre momentul in care “te tai” sau “te arzi”, dar din propria experienta si din momentele in care ii studiezi pe ceilalti incepi sa stii cand se intampla asta cu cei din jur. E un lucru putin vizibil, care trebuie abordat cu multa perspicacitate, atunci cand vrei sa castigi o cursa, astfel incat sa gasesti punctul slab al adversarului, sa intri in capul si mintea lui si odata ajuns acolo, sa incepi sa faci ture pana il naucesti si nu se mai poate concentra la propria tactica de cursa. E un lucru greu de facut, dar nu imposibil. Fizic toti suntem capabili de a castiga, dar mereu conteaza ce e in capul tau, cum abordezi cursa si spre final, cine e mai puternic psihic si isi doreste mai mult victoria.

In ceea ce ma priveste, am avut parte si de accidentari. Unele facute din nestiinta, altele din orgoliu sau chiar din lipsa de incredere. In timpul recuperarii mereu mi-am spus: “accepta esecul, pentru ca asa vei reusi”. Aceste accidentari au fost atat mici, cat si mai serioase dar mereu dupa recuperare este important sa nu mai repeti greselile facute. Revenirea dupa o accidentare este ingrozitor de grea, inceata, cu multe indoieli despre viitor si cu depresii, dar in viata de zi cu zi “un adevarat campion este acela care se ridica atunci cand nu mai poate”!

Mereu, cu cat miza este mai mare cu atat sunt mai hotarat sa revin si sa dau totul, pana la ultimul strop de putere, pentru a fi puternic si mai bun.

In decursul anilor, m-am confruntat cu situatii pe care le-am abordat in functie de situatia de moment, fara sa ma gandesc foarte mult la viitor. Lucrul acesta m-a facut uneori sa sufar si categoric m-a afectat pe termen lung.  Intre timp, am inteles ca cele mai bune decizii si cele care conteaza cu adevarat sunt cele care te vor ajuta, imbunatati si dezvolta pe termen lung.

Niciodata nu mi-a fost frica sa visez lucruri mari. Multa lume mi-a spus ca sunt imatur, ca sunt un visator sau ca nazuiesc la lucruri prea mari pentru posibilitatile mele iar asta nu imi va aduce nimic bun in viata. Daca ceva m-a ambitionat foarte mult, in viata cit si in sport, a fost cand oamenii imi spuneau “nu poti face asta” sau “nu vei ajunge niciodata acolo” (spre exemplu, la mondiale sau sa imi realizez obiective de viitor, precum Olimpiada de la Rio 2016).

Incurajarile dar si sustinerea celor din jur ma fac sa fiu si mai ambitios. Dar am invatat sa fac asta si din indoielile, scepticismul si dubiile unora legate de viitorul meus au din greutatea momentelor de recuperare de dupa vreun accident. Dupa mult timp, am reusit sa am abilitatea de a ma ambitiona si agasi motivatie sa ma antrenez si mai mult chiar daca sunt descurajat sau privit cu lipsa de incredere.

Cand cineva imi spune ca nu pot sau nu am nici o sansa, deja incep sa caut modalitati sa ii arat ca se inseala.

Mereu ascult ce au de zis cei din jurul meu, iar cand imi impartasesc indoielile pe care le au la adresa mea, in mintea deja incep sa le raspund: “Daca ai impresia ca nu o sa reusesc, vei avea o mare surpriza. Game on, my friend”!

Dincolo de visele frumoase pentru care pot lupta in mod direct, prin fapte, prin antrenamente sau prin intermediul curselor, am un singur cosmar: nu vreau sa fiu singur.

Ca triatlonist, esti pus foarte des in situatia de a fi singur multe ore pe zi. Antrenamentele le poti face doar pe cont propriu si asta pentru multe ore la rand dupa care de multe ori esti lipsit de vlaga. E greu astfel sa ramai disponibil ca om in relatiile cu cei din jur. Uneori ma tem ca acest sport m-a transformat intr-o persoana singuratica si independenta, care risca sa ramana singur. Iar eu nu vreau sa fiu singur!

In toamna lui 2011 am cunoscut fondatorii fundatiei Noi Orizonturi Familia, niste oameni minunati si foarte intelepti carora le multumesc mult pentru sfaturile acordare. Aceasta organizatie are multe proiecte, printre cele mai importante fiind cel de strangere de fonduri pentru sectia de oncologie a spitalului Fundeni.

Nu de mult am realizat ca ceea ce zicea ChrisMccormack: ,,Racing for a cause bigger than your self will give you strenght to train, race and a new meaning to your life”. Lucru care este absolut adevarat.

Acum o luna am hotarat ca la fiecare cursa la care voi paricipa sa reprezint aceasta fundatie si pe toti copiii a caror viata si vise sunt sfarmate cand sunt diagnosticati cu cancer. Doresc ca si eu, prin cursele la care particip, prin lupta de acolo, sa exprim o parte din dorinta lor de a trai si de a avea dreptul la o viata normala!

Unul din cele mai bune lucruri pe care le-am facut a fost sa ma inconjor cu oameni minuati, care ma sustin si imi dau putere sa ma antrenez. Imi doresc sa fiu mai puternic pentru ei. Nu trebuie sa castig ca sa ii multumesc pe cei dragi ci imi place sa cred ca trebuie doar sa iau decizia corecta pentru mine, astfel incat ei sa fie multumiti.

Anul 2012 a fost unul foarte greu pentru mine. Pot spune ca a fost chiar cel mai greu de pana acum, deoarece in urma lipsei de incredere, a  unei decizii imature si pripite m-am accidentat si a trebuit sa ma operez la genunchiul drept. A urmat o perioada lunga de recuperare in care am avut parte de foarte multe incurajari si nu numai. Dupa cum am invatat de-a lungul timpului, m-am motivat nu doar cu vorbele bune primite, care mi-au hranit dorinta de a ma insanatosi cat mai repede, cat si cu indoieli si descurajari care mi-au fost impartasite cu deosebita convingere de diverse persoane!

La scurta vreme dupa operatie, cand trebuia sa incep recuperarea si antrenamentele, mi-a fost foarte greu sa o fac deoarece a trebuit sa ,,invat iar sa merg’’. Dar m-am mobilizat, pentru ca doream sa onorez incurajarile primite, ajutorul si respectul pe care multi mi le-au oferit.  Aceasta accidentare m-a ajutat sa devin foarte atent cu deciziile pe care le iau, mi- a aratat ca rabdarea este de aur si ca in cele din urma este rasplatita inzecit. Nu in ultimul rand mi-a aratat inca o data cate lucruri nu stiu despre corpul meu si ca limitele sale sunt departe de a fi atinse.

Dar la farsitul sezonului, in ciuda operatiei suferite, a lunilor petrecute in recuperare cat si a celorlalte piedici, pot spune cu sufletul impacat ca a fost de departe cel mai bun sezon competitional din toata cariera mea de sportiv de pana acum. Pentru acest lucru doresc sa multumesc sponsorilor pentru increderea acordata in momente grele, dar si familiei si prietenilor pentru incurajari si sustinere.

Iar toate victoriile mele, personale si sportive, le voi dedica pustilor care se lupta cu leucemia sau alte forme de cancer, care nu au posibilitatea se a face ceea ce isi doresc.